Doar pentru Oamenii care au grijă de inima mea. Mulțumescu-vă.

Ca o pâine am plecat să găsesc tinerețea din bobul de grâu
Și am tot rătăcit printre lanuri străine de soare
Tot treceau oameni rupți pân’ la brâu, pân’ la brâu
Și rupeau colț din mine, și-mi cereau colț mai mare.
Ca o pâine pe masă săracă m-am pus
Și-a tăiat Dumnezeu o felie de soare
Și a presărat răsărit peste ce am apus.
Și așa am știut că am rost între pâine și sare

Ca să știți voi cum vă simt!

Scena pe care o știu
E și casă și țară și pâine și vin
E un fel de devreme și un fel de târziu
Și e plină de Oameni pe care
în cântec îi țin.

Scena pe care respir
E și soartă și soare și fulger și gând
E-un oraș de lumină cu un trist cimitir
Prin care mai trece pe străzi câte-un cântec râzând

Mă gândeam, mai demult.

E o vreme de când m-am lăsat de a privi realitatea din televizor. Ce păcat că Oamenii nu au loc printre atâtea costume și discursuri. România mea și a noastră e diferită de România lor. Clar.

Costumele voastre defilează la braț
Cu Constituția noastră.
Au cravate care stau altfel la gât
Și buzunare în care încap mașini și excursii
Exotic de reușite.
Clar, Costumele voastre au cămăși
Mult mai curate decât sufletul,
Poartă întotdeauna cuvintele la ele când
Vorbesc costumelor noastre.
Ce modă, ce reușite Costumele astea în care nu încap Oameni.
În rest, lumea e îmbrăcată, e bine.
Se transpiră mult în tricouri,
În halate, în altfel de costume.
Cum sa apari așa, la televizor, îmbrăcat într-o coajă de pâine
Sau într-un vis fără cravată?