Masca mea

0
Masca mea nu există
Sufletul meu 
e un strugure mut
peste liniștea toamnei cu vii 
Ooo, cum mai mușc 
din butoaiele vieții
și pun cep înserării
și pun cep dimineții!
Cum să fac ca să știi
că sunt viul din vii
și că sufletul meu e un strugure mut?
Că sunt ultimul vin nebăut
Și că viața mea nu e tristă?

Marea mea cu alge de smaralde

0
Marea mea cu alge de smaralde
Am
Pictat trei pescăruși de vânt
Și am pus trei valuri de cuvânt
Să le am în buzunare calde

Norii s-au legat la ochi și cresc
Peste mine ca un țărm
  să știi
Că mai fur castele de copii
Și le ascund să nu îmbătrânesc

Uită-te tu

0
Uită-te tu, 
ce pușcării, 
ce moarte cade sigur în picioare
De fiecare dată când 
închis se moare
de după gratiile unei înșelătorii 
care zâmbește 
trist prin calendare. 
Uită-te tu, 
ce închisoare 
port in riduri grele

și eu, 
un evadat de dincolo de ziduri 
mort
fără zăbrele

Zâmbetul tău

0
Zâmbetul tău 
răscolește priviri. 
Cireșele 
fug din livezi să te vadă
și strugurii toamnei, la fel,
stau grămadă
ca băieții necopți,
stau grămadă,
pe gard,
pe la porți
să te vadă,
visând la buzele tale subțiri!
O, zâmbetul tău
Care pune soldați în rastel

Cu doi struguri

0
Cu doi struguri am băut azi noapte 
Vinul greu al toamnei  
răstignit prin vii
Am băut paharul fiecare-n parte
Înșeuați pe stele până-n zori de zi

Cu doi struguri am băut aseară
Vinul greu al toamnei 
pitrocit în frunze
Am băut paharul, 
partea lui amară
Și-am plâns din ulcioare
partea lui de buze

Din vinul nostru

0
Din vinul nostru 
au ieșit doi struguri mari
și-au fluierat la soare
și ne-au băut din sânge
O, toamna asta 
ca o fată mare
care plânge din pieptul ei de struguri 
dulci și tari
cu sfârcurile în sete
iubirile necoapte din pahare
Care tot vin spre oameni 
să-i îmbete

Rămân la părerea

0
rămân la părerea că 
toamna ne strigă pe nume de frunză
și că strugurii 
poartă cruce de vin înviat 
pe umerii lor 
de bărbat

rămân la părerea că
cerul 
ne ceartă albastru
și gri
și că norii 
se îmbată în cârciumi de vânt
până dau de pământ

rămân la părerea că
am fost mult mai tânăr
Atunci
când femeia 
striga după cântecul meu
Și eu nu știam că 
e un cântec cu prunci

rămân ca o rană de leu

Paradă

0
Orașul tot
văd că iese în stradă.
Trece iubirea mea în costum de paradă
și aruncă flori
peste tramvaie, 
terase, blocuri,
vitrine…
O, cum îi stau
Costumul,
fularul de vânt
și pelerina de ploaie. 
Cât de firesc toate stau, 
cât de bine. 
La parada aceasta
simt eu, 
că cineva 
mă ia și pe mine.