Cuvinte fredonate

0

S-a lăsat un fel de ceaţă
Peste anii mei din viaţă
Mă simt arestat de toamnă
Toamna vieţii mă condamnă

Nu mai ştiu din care parte
Vine dragoste sau moarte
Nu mai ştiu de care aţă
Să-mi leg sufletul de ceaţă

Şi mă-ntreb atuncea, oare
Mă-ntreb pentru fiecare
Oare, câte drumuri sunt
De la noi până la vânt
Şi mă rog atunci cu lacrimi
De la nu ştiu care patimi
Mă rog pentr-un pumn de stele
Chiar deasupra vieţii mele

S-a lăsat un fel de ceaţă
Peste anii mei din viaţă
Mă simt arestat de toamnă
Toamna vieţii mă condamnă
Nu mai ştiu din care parte
Vine dragoste sau moarte
Nu mai ştiu de care aţă
Să-mi leg sufletul de ceaţă

Şi mă-ntreb atuncea, oare
Mă-ntreb pentru fiecare
Oare, câte drumuri sunt
De la noi până la vânt
Şi mă rog atunci cu lacrimi
De la nu ştiu care patimi
Mă rog pentr-un pumn de stele
Chiar deasupra vieții mele

0

N-am venit ca un prinț din povești
N-am venit în celeste calești
N-am venit din tării ca un zeu
Am venit doar cu umbletul greu

N-am venit ca un mire în zori
N-am venit călător peste nori
N-am venit stele salbe să-ți prind
Am venit în amurg rătăcind

N-am venit să-ți aduc primăvară
Am venit prin lumina cea rară
Am venit doar cu tine în gând
Desfrunzit ca un crâng întomnând

Am venit după-atâta risipă
Să adaug o veștedă clipă
Am venit către tine bătrân
Am venit, am venit să rămân

0

Părinții îmbătrânind devin copii
Iar noi copiii devenim părinți
Ne supărăm că nu rămân cuminți
Frumoși, puternici, tineri, buni și vii


Că au și ei dureri și că se strâng
Că-s amărâți și nimeni nu-i mai vrea
Că îmbătrânind privirea lor e grea
Și oasele îi dor și că mai plâng


Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia

Părinții noștri deseori uitați
Și pentru care timp nu mai avem
Își iau cuminți pastila și se tem
Că până și de boală-s vinovați

Puțini ce mai veghem la capul lor
Ca să-i iubim suntem prea ocupați
Parcă ni-i jenă c-avem mame, tați
Ne e rușine nouă că li-i dor

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia

Sunt mai ușori acum, s-au micșorat
Pe trupul slab stau hainele de miri
Și-obrajii lor au riduri și-amintiri
Și nimeni nu-i întreabă ce-au mâncat

Părinții îmbătrânind devin copii
Iar noi copiii devenim părinți
Ne supărăm că nu rămân cuminți
Frumoși, puternici, tineri, buni și vii

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Și ne-amintim de ei
Când sunt pierduți