bezna 3

0

Când vorbe ne bat 
Între uși nedeschise 
Mi-e clar că răzbat 
Numai sensuri ne-zise 

Când însăți mă chemi 
Între poduri și punți 
Mi-e clar că mă ceri 
Și la mine renunți 

Când mă plouă în zori 
Și te aflu în pat, 
Mi-e clar că-ntre noi 
S-a-ntâmplat un păcat 

Un păcat fără sens 
Fără uși scârțâind, 
Ca o ploaie în zori, 
Împărțind, despărțind... 

Fără vorbe te las 
Tu iei haina și pleci 
Și ne-apasă-un păcat 
Între ușile reci...

0

Când treci cu mersul tău de fată
De parc-ai fi un ceas de preț
Mi-aruncă timpul cu dispreț
Trei firimituri de niciodată

Orașul tot e-un ceas de pași
Când treci cu mersul tău de fată
Din pașii tăi trecuți – rămași
Se schimb-a ceasurilor dată

Când treci, trec trenurile-n gări
Să ducă oamenii la oameni
Să mai împartă întâmplări
Când treci, nu-i loc de întrebări

Când treci, așa cum tu nu știi
Se-adună președinți de state
Să hotărască de e noapte
Cu mersul tău sau, poate, zi

Pe lângă oameni buni sau răi
Cum treci tu, n-a trecut vreodată
Prin lume un alt mers de fată
Ce-i lumea fără pașii tăi?

Când treci, m-apucă un dor de ducă
Pe lângă plopii încă pari
În miezul miezului de nucă
M-aș duce, doar să nu dispari

Când treci, de fapt, așa cum treci
Așa cum trec doar trecătorii
Prin fața porții închisorii
Îngheț precum pereții reci

0

A plecat, la solstițiul de vară
Rodul greu în amurg, începuse să doară
Luna în frunze căta, pe furiș, ca o fiară
Lin culcuș, sângerândă, fugară
Lin culcuș, sângerândă, fugară

A plecat, la solstițiul de vară
Anotimpuri în gol, după noi se surpară
Înserarea curgea, ca o miere amară
Timpul frânt, se grăbea ca să moară
Timpul frânt, se grăbea ca să moară

A plecat, la solstițiul de vară
Parcă-o pasăre-n piept îmi înfipse o gheară
Iar prin sânge cu spaimă, simțeam cum coboară
Frigul, ca dintr-o noapte polară

A plecat, la solstițiul de vară
Nu știa că e ultima oară

0

Ochii tăi de întuneric poartă umbre în retine
Oameni ce-au trecut prin vreme și în ei au poposit
Și mă poartă-n miezul nopții câteodată și pe mine
Cel ce fără de scăpare și-mpotrivă-i, te-a iubit

Ochi umbriți ca de liane de răsfrânte gene lunge
Șerpi ce-și picură veninul când se uită trist în jos
Ca o mare ce coboară când nisipul o împunge
Și-i sfărâmă valul tânăr ca un pui de albatros

Câteodată-i simt sub piele cum dansează și mă sapă
Trec prin carne până-n coastă și acolo fac prăpăd
Simt cum viața înlăuntru-mi ca un mugur tânăr crapă
Și prin ei, ca prin binocluri, toată nemurirea văd

Ochii tăi sunt vinul care intră-n sânge și te-mbată
Adâncimi unde lumina mai adoarme uneori
Două hăuri unde-ncape toată liniștea deodată
Și prin care ies în lume ghețuri preschimbate-n flori

Ochi făcuți pentru visare și să mângâie înaltul
Care m-au văzut odată doar pe mine-n fața lor
Care strălucesc acuma, care râd, privind la altul
Și de care-ntotdeauna mi-e îngrozitor de dor

Câteodată-i simt sub piele cum dansează și mă sapă
Trec prin carne până-n coastă și acolo fac prăpăd
Simt cum viața înlăuntru-mi ca un mugur tânăr crapă
Și prin ei, ca prin binocluri, toată nemurirea văd

Câteodată-i simt sub piele cum dansează și mă sapă
Trec prin carne până-n coastă și acolo fac prăpăd
Simt cum viața înlăuntru-mi ca un mugur tânăr crapă
Și prin ei, ca prin binocluri, toată nemurirea văd

0

La ceasul când
Luna mai picură-n noi
Blândul descânt
Al romanței trăite în doi
Mă aplec să-ți colind
Să îți cânt prea stingher
La mulți ani, preafrumoasă
Iubită din cer
Am venit să-ți colind Anul Nou, pe sub ger
La mulți ani

Ninge hoinar
Și în fulgi mă ascund să-ți sărut
Ochii tăi mari
Ce cu pașii se duc spre trecut
Și alerg să-ți colind
Să îți cânt prea flămând
La mulți ani, preafrumoasă
Iubită din gând
Am venit să-ți închin zeul meu din cuvânt
La mulți ani

0

Ne-am reîntors din iarnă
Ca dintr-un lung război
Lăsând în urmă drumul
Ce șchioapătă în noi

Că nici nu se mai vede
De toți copacii ninși
Unde-s învingătorii
Și unde cei învinși...

Și osteniți spre casă
Ne-ntoarcem vii și morți
Purtând în piept cămașa
Ce-au tras-o mulți la sorți

Că nici nu se mai vede
De pașii tuturor
Unde e drumul nostru
Și unde-i drumul lor...

Și tot mai lungă-i calea
Și gerul cade-n unghi
Ne-a-ncolăcit privirea
Și mergem pe genunchi

Că nici nu se mai vede
De câtă floare-a nins
Ce uși închide vremea
Și câte a deschis...

Ni s-a pierdut și urma
Pe cruci de mărăcini
Ni-e carnea despuiată
Ne-acoperim cu spini

Că nici nu se mai vede
Din semnele perechi
Unde e rană nouă
Și unde-s răni mai vechi...

Și geme ca-ntr-un bocet
Și cântă ca de nunți
Ne-ngroapă tot omătul
Și ne-a trecut de frunți

Că nici nu se mai vede
De-colo sus din cer
Nici sufletul de mâine
Nici sufletul de ieri...

0

Cu lacrimi se poate spăla un păcat
Aşa că, ia seama şi plânge cinstit
Pentru tot ce-ai urât sau tot ce-ai iubit
Și, încă, în suflet, nu-ţi este iertat

E ora când luna adoarme prin lupi
Și oraşele put a picior de călău
E lumea o pâine din care să rupi
Și să mesteci flămând cu priviri de dulău

Trec anii la fel cum s-ar stinge-un chibrit
Mai e timp de-o ţigară şi de-un rest de cafea
Să iubeşti o femeie
Să te laşi prea zidit
În biserici să afle toată lumea de ea
Sau să pui lângă poartă patru meri, ca să fie
Acolo, de-o trece pe drum careva
Trec anii la fel cum s-ar stinge-o stafie pe care
N-o cheamă nicicând cineva

E clipa când zaruri se scaldă-n noroc
Pe la mesele vieţii trec oameni bizari
Care-au fost prea săraci şi acum prea avari
Să rămânem săraci ca să aibă ei loc

E timpul să prinzi pe sub mână o tâmplă
Să stai prin butoaiele lumii un veac
Să-ţi fie de oameni, să-ţi fie de leac
Norocul că ştii că acum se întâmplă!

Trec anii la fel cum s-ar stinge-un chibrit
Mai e timp de-o ţigară şi de-un rest de cafea
Să iubeşti o femeie
Să te laşi prea zidit
În biserici să afle toată lumea de ea
Sau să pui lângă poartă patru meri, ca să fie
Acolo, de-o trece pe drum careva
Trec anii la fel cum s-ar stinge-o stafie pe care
N-o cheamă nicicând cineva