0

A plecat, la solstițiul de vară
Rodul greu în amurg, începuse să doară
Luna în frunze căta, pe furiș, ca o fiară
Lin culcuș, sângerândă, fugară
Lin culcuș, sângerândă, fugară

A plecat, la solstițiul de vară
Anotimpuri în gol, după noi se surpară
Înserarea curgea, ca o miere amară
Timpul frânt, se grăbea ca să moară
Timpul frânt, se grăbea ca să moară

A plecat, la solstițiul de vară
Parcă-o pasăre-n piept îmi înfipse o gheară
Iar prin sânge cu spaimă, simțeam cum coboară
Frigul, ca dintr-o noapte polară

A plecat, la solstițiul de vară
Nu știa că e ultima oară

0

Ochii tăi de întuneric poartă umbre în retine
Oameni ce-au trecut prin vreme și în ei au poposit
Și mă poartă-n miezul nopții câteodată și pe mine
Cel ce fără de scăpare și-mpotrivă-i, te-a iubit

Ochi umbriți ca de liane de răsfrânte gene lunge
Șerpi ce-și picură veninul când se uită trist în jos
Ca o mare ce coboară când nisipul o împunge
Și-i sfărâmă valul tânăr ca un pui de albatros

Câteodată-i simt sub piele cum dansează și mă sapă
Trec prin carne până-n coastă și acolo fac prăpăd
Simt cum viața înlăuntru-mi ca un mugur tânăr crapă
Și prin ei, ca prin binocluri, toată nemurirea văd

Ochii tăi sunt vinul care intră-n sânge și te-mbată
Adâncimi unde lumina mai adoarme uneori
Două hăuri unde-ncape toată liniștea deodată
Și prin care ies în lume ghețuri preschimbate-n flori

Ochi făcuți pentru visare și să mângâie înaltul
Care m-au văzut odată doar pe mine-n fața lor
Care strălucesc acuma, care râd, privind la altul
Și de care-ntotdeauna mi-e îngrozitor de dor

Câteodată-i simt sub piele cum dansează și mă sapă
Trec prin carne până-n coastă și acolo fac prăpăd
Simt cum viața înlăuntru-mi ca un mugur tânăr crapă
Și prin ei, ca prin binocluri, toată nemurirea văd

Câteodată-i simt sub piele cum dansează și mă sapă
Trec prin carne până-n coastă și acolo fac prăpăd
Simt cum viața înlăuntru-mi ca un mugur tânăr crapă
Și prin ei, ca prin binocluri, toată nemurirea văd

0

La ceasul când
Luna mai picură-n noi
Blândul descânt
Al romanței trăite în doi
Mă aplec să-ți colind
Să îți cânt prea stingher
La mulți ani, preafrumoasă
Iubită din cer
Am venit să-ți colind Anul Nou, pe sub ger
La mulți ani

Ninge hoinar
Și în fulgi mă ascund să-ți sărut
Ochii tăi mari
Ce cu pașii se duc spre trecut
Și alerg să-ți colind
Să îți cânt prea flămând
La mulți ani, preafrumoasă
Iubită din gând
Am venit să-ți închin zeul meu din cuvânt
La mulți ani

0

Ne-am reîntors din iarnă
Ca dintr-un lung război
Lăsând în urmă drumul
Ce șchioapătă în noi

Că nici nu se mai vede
De toți copacii ninși
Unde-s învingătorii
Și unde cei învinși...

Și osteniți spre casă
Ne-ntoarcem vii și morți
Purtând în piept cămașa
Ce-au tras-o mulți la sorți

Că nici nu se mai vede
De pașii tuturor
Unde e drumul nostru
Și unde-i drumul lor...

Și tot mai lungă-i calea
Și gerul cade-n unghi
Ne-a-ncolăcit privirea
Și mergem pe genunchi

Că nici nu se mai vede
De câtă floare-a nins
Ce uși închide vremea
Și câte a deschis...

Ni s-a pierdut și urma
Pe cruci de mărăcini
Ni-e carnea despuiată
Ne-acoperim cu spini

Că nici nu se mai vede
Din semnele perechi
Unde e rană nouă
Și unde-s răni mai vechi...

Și geme ca-ntr-un bocet
Și cântă ca de nunți
Ne-ngroapă tot omătul
Și ne-a trecut de frunți

Că nici nu se mai vede
De-colo sus din cer
Nici sufletul de mâine
Nici sufletul de ieri...

0

Cu lacrimi se poate spăla un păcat
Aşa că, ia seama şi plânge cinstit
Pentru tot ce-ai urât sau tot ce-ai iubit
Și, încă, în suflet, nu-ţi este iertat

E ora când luna adoarme prin lupi
Și oraşele put a picior de călău
E lumea o pâine din care să rupi
Și să mesteci flămând cu priviri de dulău

Trec anii la fel cum s-ar stinge-un chibrit
Mai e timp de-o ţigară şi de-un rest de cafea
Să iubeşti o femeie
Să te laşi prea zidit
În biserici să afle toată lumea de ea
Sau să pui lângă poartă patru meri, ca să fie
Acolo, de-o trece pe drum careva
Trec anii la fel cum s-ar stinge-o stafie pe care
N-o cheamă nicicând cineva

E clipa când zaruri se scaldă-n noroc
Pe la mesele vieţii trec oameni bizari
Care-au fost prea săraci şi acum prea avari
Să rămânem săraci ca să aibă ei loc

E timpul să prinzi pe sub mână o tâmplă
Să stai prin butoaiele lumii un veac
Să-ţi fie de oameni, să-ţi fie de leac
Norocul că ştii că acum se întâmplă!

Trec anii la fel cum s-ar stinge-un chibrit
Mai e timp de-o ţigară şi de-un rest de cafea
Să iubeşti o femeie
Să te laşi prea zidit
În biserici să afle toată lumea de ea
Sau să pui lângă poartă patru meri, ca să fie
Acolo, de-o trece pe drum careva
Trec anii la fel cum s-ar stinge-o stafie pe care
N-o cheamă nicicând cineva

0

În satul acesta unde e veșnic noapte
Nu mai e nici o oaie, să muncească la lapte
În satul acesta unde e veșnic noapte
Nu mai e nici o oaie, să muncească la lapte

Iar noi
Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii cu toții mergem în țara cealaltă

În oraşul acesta asfaltat cu iluzii
Şi copii adorm legănaţi de concluzii
În oraşul acesta asfaltat cu iluzii
Şi copii adorm legănaţi de concluzii

Iar noi
Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii cu toții mergem în țara cealaltă

În țara aceasta de scânduri vândute
Taie-ți metrul cub de iubire și du-te
În țara aceasta de scânduri vândute
Taie-ți metrul cub de iubire și du-te

Cu noi, cu toții
Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii, cu toții, mergem în țara cealaltă

În lumea aceasta cu mulți dumnezei
Să rămânem cu unul, să nu fim ca și ei
În lumea aceasta cu mulți dumnezei
Să rămânem cu unul, să nu fim ca și ei

Și noi
Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii, cu toții, mergem în țara cealaltă

În viața aceasta, ca un tren fără haltă
Să rămânem mereu, noi lupi, laolaltă
Să rămânem mereu, noi lupi, laolaltă

0

Norii ăștia, ca o pată
Pe cămașa mea, de mire
Unde sunt așa subțire
Ca o ață, ca o fată

Norii ăștia cu cravată
În costum cu buzunare
Unde intră câte o zare
Și-un albastru, câteodată

Norii ăștia, care plâng
Pe obrazul unor păsări
Care zboară înțelesuri
Unde eu, rămân nătâng

Norii ăștia, prinși în seară
Ca un cui ce vrea să-și bată
Inima și viața toată
Într-o nu știu care scară

Eu agăț în mine un cer
Ca pe un perete plin
Cu albastru și senin
Și cu soare la rever

Eu agăț în mine un cer
Ca pe un perete plin
Cu albastru și senin
Și cu soare la rever

Norii ăștia, care trec
Cu statistici fără număr
Peste oameni fără umăr
Unde cifrele petrec

Norii ăștia, sunt ai mei
Și mă leagă-ntre pământuri
Unde nu mai sunt nici gânduri
Unde florile au tei

Eu agăț în mine un cer
Ca pe un perete plin
Cu albastru și senin
Și cu soare la rever

Eu agăț în mine un cer
Într-un colț de curcubeu
Unde numai Dumnezeu
Mă închină și eu sper

0

S-a lăsat un fel de ceaţă
Peste anii mei din viaţă
Mă simt arestat de toamnă
Toamna vieţii mă condamnă

Nu mai ştiu din care parte
Vine dragoste sau moarte
Nu mai ştiu de care aţă
Să-mi leg sufletul de ceaţă

Şi mă-ntreb atuncea, oare
Mă-ntreb pentru fiecare
Oare, câte drumuri sunt
De la noi până la vânt
Şi mă rog atunci cu lacrimi
De la nu ştiu care patimi
Mă rog pentr-un pumn de stele
Chiar deasupra vieţii mele

S-a lăsat un fel de ceaţă
Peste anii mei din viaţă
Mă simt arestat de toamnă
Toamna vieţii mă condamnă
Nu mai ştiu din care parte
Vine dragoste sau moarte
Nu mai ştiu de care aţă
Să-mi leg sufletul de ceaţă

Şi mă-ntreb atuncea, oare
Mă-ntreb pentru fiecare
Oare, câte drumuri sunt
De la noi până la vânt
Şi mă rog atunci cu lacrimi
De la nu ştiu care patimi
Mă rog pentr-un pumn de stele
Chiar deasupra vieții mele

0

N-am venit ca un prinț din povești
N-am venit în celeste calești
N-am venit din tării ca un zeu
Am venit doar cu umbletul greu

N-am venit ca un mire în zori
N-am venit călător peste nori
N-am venit stele salbe să-ți prind
Am venit în amurg rătăcind

N-am venit să-ți aduc primăvară
Am venit prin lumina cea rară
Am venit doar cu tine în gând
Desfrunzit ca un crâng întomnând

Am venit după-atâta risipă
Să adaug o veștedă clipă
Am venit către tine bătrân
Am venit, am venit să rămân

0

Părinții îmbătrânind devin copii
Iar noi copiii devenim părinți
Ne supărăm că nu rămân cuminți
Frumoși, puternici, tineri, buni și vii


Că au și ei dureri și că se strâng
Că-s amărâți și nimeni nu-i mai vrea
Că îmbătrânind privirea lor e grea
Și oasele îi dor și că mai plâng


Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia

Părinții noștri deseori uitați
Și pentru care timp nu mai avem
Își iau cuminți pastila și se tem
Că până și de boală-s vinovați

Puțini ce mai veghem la capul lor
Ca să-i iubim suntem prea ocupați
Parcă ni-i jenă c-avem mame, tați
Ne e rușine nouă că li-i dor

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia

Sunt mai ușori acum, s-au micșorat
Pe trupul slab stau hainele de miri
Și-obrajii lor au riduri și-amintiri
Și nimeni nu-i întreabă ce-au mâncat

Părinții îmbătrânind devin copii
Iar noi copiii devenim părinți
Ne supărăm că nu rămân cuminți
Frumoși, puternici, tineri, buni și vii

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Și ne-amintim de ei
Când sunt pierduți